La Sibiu a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea membrilor Consiliului Dirigent al Transilvaniei[2019-01-23]de Gheorghe AnghelMitropolitul Ardealului a participat marţi la ceremonia de dezvelire a unei plăci comemorative ca omagiu adus membrilor Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Placa a fost aşezată pe clădirea unde acum se află rectoratul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu şi unde au funcţionat mai multe birouri ale Consiliului Dirigent, informează Mitropolia Ardealului. Consiliul a avut misiunea de a organiza politic şi administrativ Transilvania în perioada de tranziţie de după Marea Unire de la 1 decembrie 1918. În acelaşi timp, această placă este şi un omagiu adus celui care a condus Consiliul Dirigent de la Sibiu şi a avut biroul în această clădire, marele om politic Iuliu Maniu. După dezvelirea plăcii de comemorare, Mitropolitul Laurenţiu a oficiat o slujbă de binecuvântare. În cuvântul său, ierarhul a evidenţiat că placa comemorativă ne aminteşte de evenimentele istorice şi ridică la preţuirea cuvenită clădirea rectoratului. „Am binecuvântat această placă şi ne-am rugat Bunului Dumnezeu ca toate evenimentele istorice pe care le comemorăm acum să fie pentru noi un imbold puternic pentru lupta pe care trebuie să o ducem cu nevoile zilnice, dar şi pentru dorinţa de progres şi mai ales cu dorinţa de unitate a poporului şi neamului românesc”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. La ceremonie au participat prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, rectorul Universităţii „Lucian Blaga”, generalul prof. univ. dr. Ghiţă Bârsan, rectorul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, viceprimarul Corina Bokor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Christine Manta-Klemens, ofiţeri, militari şi invitaţi. Istorie şi patrimoniu Despre istoria acestei clădiri, despre rolul lui Iuliu Maniu în înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 şi organizarea Transilvaniei după acest act măreţ, a vorbit prof. univ. dr. Marian Ţiplic, prorector al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, actorul Constantin Chiriac, a oferit celor prezenţi un moment artistic, iar mai apoi a avut loc o horă a unirii în faţa Cercului Militar din oraş. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1486, Ultimul acces: 2026-10-08 15:22:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1